marți, 29 mai 2012

Statul şi moralitatea sa! (partea II)


            De ce ar putea fi banii un artificiu? Doar pentru că sunt un element prin care se zeciua mai uşor trocul, sau prin care se prelevează, şi distribuie rapid impozitul? Banii au ajutat la evoluţia umană. Constituirea aşa zisului buget anual, din care s-au construit drumuri, biblioteci, muzee şi tot ceea ce înseamnă structură culturală, socială şi economică. Azi, au rolul de a evalua valoarea produsului, al muncii, de a conserva valoarea … de a face tezaurizarea …
            Prin intermediul banilor, devii mai bogat, sau mai sărac. Adevărat? În funcţie de cât ai sau n-ai în buzunar, intri în categoria de sus, de jos … după buget!
            O idee genială îţi trebuie, să dai la schimb ceva în cantităţi mari, şi deja ai altă valoare. Că dai muzică, pictură, lectură, roşii în bulion – este un amănunt nesemnificativ – devii persoană publică, şi gata! Exemplul cu cineva care a vândut pantaloni, după aceea terenuri şi un pic mai târziu – jucători de fotbal – este grăitor! A devenit persoană publică, invitat de seamă al canalelor de media. Şi nu-i chiar un elevat …
            Deja v-am atras atenţia. Însă am pierdut esenţa. Pentru că poţi vinde într-un bar, odată cu un pahar bine aromat, 10 minute de relaxare, sau un pantalon, uşor, de vară – indiferent cum – aceste bunuri oricât de bine ar fi făcute, nu au eternitate.
            Cu bani schimbi cel mai uşor proprietarul bunului, indiferent de natura lui, şi este un proces consimţit, prin care nu apar probleme secundare, cum sunt cele de moştenire către diverşi urmaşi.
            Cu toate astea proprietatea este o valoare relativă. Nu doar din cauza banilor care menţin dreptul de proprietate. Devine nesemnificativă după decesul proprietarului. Sau în funcţie de condiţiile climatice poate deveni impracticabilă (inundaţii, seisme, tsunami).

            Acum unde este problema?!

             Este anormal – împotriva liberei alegeri – ca o datorie creată de un părinte să se regăsească în bugetul copiilor. Instituţia financiară care permite aşa ceva, trebuie să îşi anuleze asemena oferte şi mai ales să dispară, în viitorul apropiat. Instituţiile care încearcă să menţină asemenea condiţii, cred că oricum vor dispare.
            Este anormal, ca un conducător de stat, să creeze datorii publice, peste cele pe care le poate acoperi, garanta pe perioade scurte.
            Exemplul practic: pentru atingerea stării de normalitate, este necesar ca preşedinţii de stat care au girat luarea unor sume imense de la FMI, pentru a fi rambursate de populaţie prin pârghia numită Stat – cu destinaţia indirectă, dar finală - Bănci interne sau externe, trebuie să răspundă civil, penal, financiar.
            Civil – în faţa societăţii civile ce urmează a fi blocată financiar (exemplul Greciei este grăitor în acest sens, pentru că modul în care creşte datoria publică acum prin acorduri obscure, cu caracter secret între guvernele României şi reprezentanţii FMI, ne apropie cu rapiditate de situaţia ce pare că se generalizează). Azi, a apărut o noua formă de război – cel economic. Să predai independenţa economică a statului român către instituţii financiare, şi să-l acuzi pe rege că a fost un trădător, mi se pare culmea făţărniciei.
             Penal, pentru că există o daună la nivel de stat, ce afectează populaţia, şi implicit statul. Financiar – există situaţia, în care hotărârea de genul „luăm bani de la FMI, pentru X, Z motive”, se ia la nivel de executiv. Inclusiv alocarea, sau mai exact cheltuirea.
            Din aceste cauze, responsabilitatea de nivel financiar este foarte mare şi suma în cauză rămâne fără acoperire. Este necesar să se creeze un Consiliu Economic, care să fie INDEPENDENT politic, administrativ şi mai ales financiar (donaţii libere, într-un cont, pe principiul ONG-urilor, însă, mai trebuie acceptul guvernului, pentru a lăsa această constituire să devină o instituţie morală), în care să fie 100 de persoane (poate  pare exagerat acest număr), care să aibă la dispoziţie înainte de girarea unei hotărâri de tipul descris mai sus, luată de Guvernul României, de o perioadă de cel puţin 21 de zile pentru deliberări, asupra implicaţiilor. 100 de persoane sunt necesare, pentru că volumul de analizat trecut, prezent şi viitor este foarte mare. Poate că 200 de persoane ar fi mai util, însă coordonarea acestora unii cu alţii ar putea fi greoaie.
            La ora aceasta, organizarea unui asemenea sistem ar fi uşor de făcut datorită internetului, existenţei calculatorului cu capacitate mare de stocare (iau în considerare un laptop ce poate avea un harddisk de 300 gb – mai mult decât destul), un server, un site cu conturi create pentru membrii Consiliului Economic, şi un fond creat de populaţie. O sumă de plătit anual – între un minim şi un maxim, cu caracter facultativ pentru populaţie.
             Acest Consiliu Economic, poate da girul moral asupra mai multor tipuri de hotărâri (alocarea spre folosire a resurselor minerale, desecretizarea anumitor contracte ce privesc statul român, etc), sau nu.
            Creearea unui asemenea Consiliu Economic, poate fi utilă azi, mai mult ca oricând, pentru simplul fapt că inclusiv Justiţia, este împovărată voit sau nu cu sarcini de multe ori, inutile, doar pentru ca randamentul sistemului să fie slăbit. Acelaşi lucru este vizibil în mai multe domenii – poliţie, sistem sanitar.
            Hotărârile noi, legile nu întotdeauna au cea mai bună formă sau cea mai bună intenţie, şi este necesar să fie evaluate de oameni cu un nivel de onestitate dovedit.
            În acest Consiliu Economic (pe care îl văd ca fiind un Sfat al Înţelepţilor, ar fi o adevărată onoare pentru membrii săi), intrarea membrilor poate fi realizată în urma recomandării sau aprobării de către populaţie. În urma unei emisiuni televizate, în care se pot prezenta în câteva stadii – până în 9 stadii, propunerile şi acceptările direct din teritoriu – atât telefonic, cât şi prin mail. Să fie recomandaţi de oamenii de pe o stradă, sau dintr-o şcoală – pentru început. Studiile superioare ar fi un impediment, ca criteriu de acces. Însă experienţa profesională – ar trebui să fie criteriul de bază, pentru accesul în acest Consiliu, mai ales dacă promovarea membrului este făcută şi susţinută de un număr mare de oameni, sau de o localitate.
            Un stadiu – constă în gasirea unor oameni de genul unor agricultori, ingineri, profesori, doctori, care şi-au demonstrat compasiunea faţă de semenii lor şi disponibilitatea de a-şi ajuta semenii în condiţii grele. Există asemenea oameni în oraşul meu. Profesori şi doctori care pregătesc şi tratează fără bani, ingineri care au murit să ridice din faliment fabricile în care au lucrat. Asemenea oameni încă există. Şi sunt cunoscuţi de populaţie.
            Aceasta nouă organizare este necesară pentru a anula starea de inutilitate şi nulitate la care a ajuns românul şi România. Girarea morală a oricărei hotărâri, este necesară azi, pentru că Instituţiile principale ale statului, nu mai au probitate morală în faţa cetăţeanului simplu. Dovada – migraţia populaţiei active este în creştere. Statul fără una dintre caracteristicile – populaţie sau, teritoriu sau, forţă publică este pe cale de a se dizolva.
            Acest aspect nu este descris nicăieri, în Constituţia României, sau în vreun articol din multitudinea de legi.
            Nu cred că este bine că doar uneltelor şi pârghiilor (terenuri, bani, etc) li se dă importanţă mai mare decât trebuie. Resursa umană este cea mai importantă.
            Copii, adulţi şi pensionari.

            Pensionarii îşi pot aduce aportul la mărirea nivelului de experienţă al societăţii.
            Pentru fiecare meserie, se poate scrie un manual, cu istoric, metode folosite, etc. Şi fiecare pensionar, îşi poate aduce aportul la corectarea meseriei, prin observţiile sale.
            Copii au ce învăţa, încă de la meseriaşii pe cale de dispariţie – fie din cauza vârstei, fie din cauza migrării către zone ce permit un trai mai apropiat de decenţă şi libertate.
            Adulţii, pot duce România lejer, dacă ar fi lăsaţi să muncească în ţară. Azi, fiscul prin acţiunile sale - de multe ori ilogice ca activitate de control, perturbă activitatea economică. Controlul se face prin prisma planului de amenzi, nu prin prisma respectării vreunui standard de calitate al produsului destinat consumului
           
            Regret, să constat că două legislaturi sub ultimul preşedinte au fost nu numai inutile, dar au dat înapoi românul simplu, din punct de vedere financiar (datorii în creştere, bani puţini ca economii în conturi la omul simplu), social (divorţuri – număr în creştere, sinucideri – idem).   Lista dezavantajelor este mare. Iar înţelegerea celor ce ar putea face ceva, este mică, sau insesizabilă.
            Nu poţi măsura viaţa unui om, doar prin impozit. Dacă în continuare, reducem trebuinţele şi nevoile individului doar la nişte bancnote, statul nu îşi mai are rostul.
            Nu poţi uita de nevoile culturale şi sociale ale individului.
            Şi mai ales de viitorul său, şi al familiei sale. 
            Toate acestea sunt sub raza de acţiune a statului. De aceea statul trebuie să reintre în armonie cu populaţia sa.

joi, 24 mai 2012

Regele!


            De multe ori nu am ştiut care e sistemul bun.
            Guvernarea stangă sau dreaptă, sau monarhia pur şi simplu.
            Nici acum nu mai sunt sigur. Democraţia – aşa zisa putere a poporului, arătată de mlţi oameni politici, e mai mult o păcăleală decât o realitate. Şi dacă mă uit mai atent, oamenii politici au stare materială în general, peste medie.
            Şi doar îşi strâng valori pentru ei şi familii, fără să arate un real interes pentru societate (şi aici mă uit la un oraş simplu cu zidari, profesori, doctori, ingineri, psihologi şi chiar şi cu agricultorii săi). Vorbesc despre români.
            Iar politicul …. Intangibilul politic, ce împinge societatea spre progres, sau mai corect, ar trebui să facă asta, nu prea recunoaşte, că a copiat sistemul monarhist. Cu totul. Mai puţin, partea cu onestitatea – cea care recunoaşte şi meritele societăţii.
            Monarhia, a avut un debut. După care a început, poate în mii de ani, să înţeleagă că fără armonie nu poate dura prea mult peste supuşii săi. De asta se ridică imperii, în istoria planetei asteia pe care stăm azi, şi care cred că a văzut mai multe decât şi-ar putea imagina cineva, trăitor azi printre noi.
            Iar dacă monarhul a trăit în simbioză (mai exact în armonie, însă simbioza reprezintă mai bine starea dintre monarh şi societatea din jurul său) cu generaţia sa de supuşi, şansele de a reveni la tron sunt mari. Nu doar pentru că există melancolicii sistemului monarhic, ci pentru că există reperul clar de diferenţă de normalitate şi de calitate între perioade.
            Perioada monarhică şi perioada democratică. Ce primează? Competiţia este naturală. Nu aleg nici eu, nici vreun carton politic. Ci societatea. Alegerea este împiedicată de cei ce promovează sistemul „democratic”. Nu ştiu dacă din cauză, că le este greu să recunoască că nu pot duce o cruce aşa de mare sau doar din incapacitatea de a vedea că sunt în groapa, pe care domnul Ţuţea (lăudat fie numele Domnului pentru că ni l-a lăsat printre noi) o numea principiu salvator.
            Azi cred (sunt convins de forţa faptelor), că în faţa sistemului democrat (deimos+kratos–ul grecesc dovedeşte că se înşeală cumplit, iar englezii, cu o regină alături a jucat mai bine cartea indepedenţei economice) are multe atuuri monarhia.
            America azi este cea mai vulnerabilă. Din cauza atâtor preşedinţi care au tot consolidat constituţia. Mulţi vor spune că peste America a mai trecut o criză economică puternică. Iar eu adaug, că America nu a învăţat nimic. America a rămas un consumator de resurse. Nu au un circuit de recuperare a resurselor. Nu sunt economist să demonstrez asta. Însă pot arăta că americanul are motorul maşinii sale de măcar 3000 centimetri cubi pe maşina sa … şi puţin l-a interesat consumul maşinii sale până de curând. Şi obezitatea oarecum generalizată a americanului de rând arată nivelul de echilibru la care este America acum. Poate sunt aspecte mici, dar toţi ştiu că de la americani s-a declanşat criza.
            Şi ca să vin cu o concluzie, aduc aminte că Majestatea Sa, Regele Mihai, este în viaţă şi mai drept ca până acum. Experienţele pe care le-a trecut, nu mi le pot imagina, însă nu a uitat România. Azi trăieşte în România. Nici Majestatea Sa nu are cum să îşi imagineze, prin ce a trecut poporul său. Din care fac parte şi eu. 
          Răutatea, sau mai exact zis organizarea comunistă care a ţinut grămadă de intelectuali în lanţ şi în celulă, încercând să îşi crească alţi intelectuali, din care să obţină românul socialist, noua specie în clasa hominidelor, peste varianta zoom politikon acceptată de filozofi. Şi a rezultat, individul care zâmbeşte larg, cu cunoştinţe vaste în hidrotehnică şi multe alte domenii, foarte puţin sincer. Şi eu care până de curând am trăit în România, m-am convins de rezultatul prost pe care l-au obţinut comuniştii. Hoţul, care direct sau indirect, fură legi, fură vecinul, fură statul, fură vapoare, fură autostrăzi (cum? .. sunt alocate miliarde de euro pentru mii de kilometri de autostradă, şi nu ştiu dacă sunt în total câteva sute de kilometri), fură vagoane .... cam tot ce este bun mobil şi imobil. În ţară, trebuie să plăteşti ca să trăieşti. Taxa pe viaţa asta! Dacă eşti un simplu om cinstit, interesat de muncă şi atât, sărăceşti cu fiecare expiraţie. Dacă eşti dispus la mai mult, agoniseşti.
             Poate ştiţi cum a reacţionat regele când a văzut actualul Bucureşti. Dacă nu ştiţi, a fost doar "Aaaaa, nu!" ... Doar pentru că Bucureştiul arăta altfel decât îl lăsase, şi poate mult mai altfel decât se aştepta. Cred că nu se aştepta doar la blocuri şi asfalt! O capitală, cu mult altfel faţă de cum putea arăta o capitală. Un oraş nou, altoit pe un oraş vechi, dar din păcate fără să se păstreze oraşul vechi. Bucureştiul nu este compus din oraşul nou şi din oraşul vechi. Poate că Lipscanii aveau o şansă ... dacă nu veneau ultimii tâmpiţi () cu ultima decizie legată de punerea sa în evidenţă. Şi acum - amestecă peste ultima zonă de vechi, "patina" modernă ...
             Nu cred că Majestatea Sa este doar un alt binevoitor politic, chiar dacă istoria a demonstrat, că au existat regi imuni la dorinţa poporului. Vârsta sa, cât şi situaţiile prin care a trecut, au demonstrat că este şi un familist. dar şi un reper de moralitate. Şi nu vede România doar ca fiind un potenţial grânar al Europei.

miercuri, 23 mai 2012

Un nebun la universitate!


            Economistul nipon Takuro Morinaga propune majorarea impozitului platit de celibatari cu fizic avantajos si diminuarea impozitului platit de celibatarii mai putin inzestrati din punct de vedere al aspectului fizic. articol găsit pe http://www.ziare.com

            Morinaga, pe care eu îl văd mai degrabă izolat într-un spital de psihiatrie, decât într-o universitate unde devine un exemplu pentru ceilalţi, propune impozitarea pe criterii de frumuseţe a oamenilor frumoşi şi urâţi. Frumoşii să plătească mai mult, şi urâţii să fie mai puţin impozitaţi.
            Astfel acest om, printr-o taxă de tip celibat crede că se rezolvă problema familiilor şi a susţinerii pensionarilor. Uită că oamenii care nu au posibilitatea să trăiască onest, îşi creează propria lume. Unii fură, alţii se amestecă în relaţii extraconjugale.
            Având nişte premise greşite - societatea actuală la nivel de planetă nu are o stare de normalitate.  Soluţia este aberantă, pentru actualul nivel social şi tehnologic. Însă scopul final, de a rezolva anomaliile din societate, de a crea fonduri pentru pensionari, sau de a amesteca ADN-ul nu este atins decât probabil pe o perioadă de scurtă durată.
            Nu se ajunge la normalitate, anulând relaţiile interumane liber consimţite!
            Este bine să putem aprecia nivelul de frumuseţe şi valoarea. Însă este prea mult să impozitezi diferenţiat pe criterii de frumuseţe, celibatarii.
            Poţi impozita celibatarii (un exemplu ar fi România, până în 1989, când exista o taxă ce se impunea celibatarilor, indiferent de sex, sau vreun alt criteriu cu caracter relativ), însă folosind un criteriu clar, ce poate fi aplicat general şi poate fi anulat la modificarea stării de celibat.
            Ca să nu mai adaug, că simplul criteriu care împarte oamenii în frumoşi şi urâţi, are un nivel de relativitate. Simpatiile şi antipatiile sunt încă un criteriu ce trebuie adăugat la acest super-concurs de frumuseţe, ce trebuie să împartă societatea în frumoşi, mai puţin frumoşi, şi mai puţin frumoşi şi urâţi.
            Asta cu taxarea frumoşilor, care îşi pot pierde dinţii incisivi azi, sau îşi mutilează voit sau întâmplător faţa, are un nivel de relativitate. Ca să nu mai aduc în discuţie, soluţia propusă pentru evaluarea frumoşilor şi urâţilor.
           
            Nu reuşesc să înţeleg de ce nu le este mai simplu coordonatorilor oamenilor  să îşi recunoască greşelile. Mai exact – faptul că sistemul valoric adoptat de unele societăţi este greşit sau incomplet uneori, graţie unor politicieni, sau administratori de sistem, incapabili de a înţelege efectele măsurilor lor, propuse în general pe lungă durată.
            Este mai simplu, să recunoşti de unde a început greşeala, şi să porneşti sistemul cu un default, nu să acutizezi starea de anormlitate.
            Societatea în general – nu numai cea japoneză, este în stare de criză, urmare a unor sisteme incompatibile cu realitatea, sau mai corect – incomplete faţă de cerinţele, trebuinţele şi necesităţile omului. Şi aici – intră – trebuinţe nu numai financiare, ci şi spirituale şi sociale. 
            Aşa că, dacă acest nebun, face ca soluţia sa să devină lege pe undeva pe acest glob, societatea din acea zonă va fi condamnată la dualism. De ce ? Pentru simplul fapt că un individ, acceptă un mariaj de forţă majoră, şi se asigură în paralel cu o viaţă de la care vrea să obţină mai mult – respectiv o satisfacţie la nivel sentimental. (O să spuneţi) Că asta există azi în societate (adevărat, aveţi dreptate), însă nu este un aspect general valabil la toţi membrii societăţii.
           

vineri, 18 mai 2012

Un sfat mic pentru o civilizatie mare


            Dacă există în lumea umană, un întreg, acel întreg poate fi evaluat sau considerat ca fiind familia.
            Unii, însă în ultima perioadă, vor să fie un întreg singuri – să zic aşa, diplomatic.
            Fără, un partener de sex opus. Mai mult aleg un partener de acelaşi sex. Homosexualitate!?
            ... cred că homosexualitatea este o pseudo-evoluţie. Nu există întregul.
            Că este bine să înţelegi cum se organizează „inamicul” (partenerul de sex opus), este bine, însă nu încerca, omule să îi preiei funcţiile biologice. Este destul să le preiei pe cele strategice şi administrative.
            Dacă reuşeşti să înţelegi motivaţiile celuilalt, este destul. Însă este incompletă strădania de a încerca să înţelegi un partener de aceeaşi structură sexuală, pentru că la un moment dat sau de la un anumit punct matricea comportamentală este identică.
            O femeie ce nu devine mamă, atunci cînd simte nevoie, îşi pierde armonia sa interioară. Nu se mai simte împlinită. La fel, bărbat sau femeie, există nişte etape în evoluţia omului.
            Asta suntem noi, oamenii, de la facerea noastră.
            Azi prin alimentaţie, tehnici psihologice şi cine mai ştie ce suntem păcăliţi să credem că ar fi o normalitate … L-am văzut pe Obama că susţine cauza asta sexuală.
            Ca o mică concluzie: depinde de fiecare unde îşi pune limita. Poţi fi un întreg, sau rămâi la două jumătăţi. Rămâne la aprecierea şi dorinţa fiecăruia unde sau cum vrei să creşti, şi mai ales până unde.
            Şi scriu asta ca o manifestare paşnică împotriva unei transformări macrosociale. E greşit ca un preşedinte de stat să susţină o anomalie. De ce anomalie? Doar pentru că este împotriva naturii? Şi a evoluţiei?
            Nu numai de asta … Mai trebuie să ne armonizăm cu nivelul tehnologic de care benefieciem azi. Nu toţi îl conştientizăm la valoarea reală. De asta ne cam distrugem şi noi între noi, dar ne distrugem şi acoperişul propriei case.
           

luni, 14 mai 2012

Vaccin!


Sunt nişte boi. În România, îi găseşti mai ales în funcţii în instituţii publice.
            La Institutul Cantacuzino, spre exemplu, directorul îşi permite să refuze accesul unui reprezentant media, într-o instituţie care nu este nici a lui, nici a mamei sale.
            Cred că nu este destul să fie destituiţi.
            Mai este necesară şi condamnarea lor, pentru că falimentează în mod calculat lichidarea unui suport al poporului român.
            Să nu credeţi cumva, că preşedintele Băsescu nu este într-o funcţie publică, şi nu intră în aceeaşi categorie de manager de instituţie publică.
            Să laşi tu, ca un „ombelico del mondo” ce te afli în organizarea românească, să tragi oblonul peste un asemenea institut, este de condamnat!
            De ce?
            Păi Institutul Cantacuzino este mai important ca resursa de petrol, gaz şi aur la un loc! Este garantul sănătăţii românilor.
            Şi să nu foloseşti pârghiile (serviciul de informaţii, poliţie, sistem bancar) pe care le ai la îndemână, să salvezi institutul, e clar dovadă că în afară de asigurarea propriului tub digestiv, realitatea românească nu există pentru un asemenea tip, ce nu poate fi încadrat în nici o tipologie. Nici a prostului, nici a hoţului …
            De ce?
            Pentru că le înglobează pe toate.
            La fel cum cei din BNR au pierdut – pentru români, bineânţeles - poansonul pentru aur  ( http://www.sfin.ro/articol_11832/romania_a_pierdut_certificatul_%E2%80%9Egood_delivery_pentru_aur.html ), românii vor pierde şi institul Cantacuzino.
             ... de ce scriu aşa? ... pentru că am vazut  că în România, nu mai face nimeni minuni ...

duminică, 13 mai 2012

Părere personală. Despre Biserica de top şi Masonul de rând la prezent!


            Eu sunt doar un simplu muritor. Nu sunt nici mason. Nici prelat al bisericii, sau mai corect spus – al vreunei biserici (să nu cumva să pretindă careva că am descoperit eu vreo nouă religie, care să înglobeze adevărul sau culorile curcubeului).
            Nici nu cunosc extraordinar de multe despre religiile lumii.
            Însă am un mare dubiu! Şi mai am şi o opinie cu un potenţial răspuns bun (până la proba contrarie)!
            S-a pus o pată pe masoni. Că ar fi malefici. Că se închină la Aşchiuţă …
            Însă cine a creat, oare, această diviziune a faptului în benefic şi malefic?
           Singura instituţie care lucrează cu asemenea valori (malefic, benefic ...), este Biserica. 
          Biserica care multe mii de ani, a avut o „unealtă” – Inchiziţia, ce condamna la ardere pe cei ce într-o formă sau alta căutau ridicarea vieţii lor către un sens. Şi asta din prisma Bisericii, se chema erezie, nu libertatea de a avea auto-determinarea de a trăi mai bine.
            De asta cred că în momentul asta pot să cristalizez următoarea mea convingere: eu cred că masonii, prin organizarea lor, au reuşit să ridice nivelul de trai la care avem noi viaţa azi.
            .... avem libertatea de a avea un telefon mobil, sau fix; o maşină mică sau mare; o casă în care nu este musai să facem focul cu lemne; putem de asemenea să căutăm rapid într-o carte de mii de pagini un paragraf de câteva cuvinte, în câteva secunde. Şi astfel putem înţelege o utilitate reală şi benefică a unui calculator.
            .... există a doua faţă – omul întotdeauna foloseşte şi distructiv ceea ce înţelege şi are, şi transformă calculatorul într-o jucărie inutilă sau într-un mijloc de consum al timpului liber, fără a crea un avantaj în evoluţia personală sau generală, este un aspect pe care momentan îl las nevalorificat, ca să nu pierd ideea de bază din cele ce vreau să exemplific.
            Mă întorc, la ce spuneam mai sus.
            Am început să reuşesc să înţeleg că într-adevăr eu am o legătură cu Dumnezeu, cu conştiinţa cea mare, (să fiu clar – Dumnezeu nu mi-a vorbit! … încă, şi sper să nu o facă prea curând), însă cu ritualul Bisericii (ortodoxă, catolică, etc) nu prea am puncte comune. Pot asista la o slujbă, şi nu mă simt ridicat la ceruri, aşa cum mă simt când mă uit la copilul meu.
            Mă bucur în schimb de motorul cu ardere internă. Mă bucur de avantajul comunicării on-line. Beneficiez din plin de comoditatea de a avea căldură în perioadele friguroase. Zbor cu avionul, dar puţin, pentru că încă nu pot să beau atât alcool încât să stau confortabil şi relaxat în avion.
            Şi vreau să subliniez că dacă instituţia numită Inchiziţie, nu ar fi fost diminuată ca putere, în timp, azi, eram la acelaşi nivel de ne-iniţiaţi în modernismul acesta cotidian.
            Aşadar, beneficiem cu toţii: atei sau clerici religioşi mai mult sau mai puţin, de toată evoluţia asta.
            Şi nu mai cred că masonii sunt aşa de malefici. Mai ales că există şi un progres evident între felul în care era tratat un bolnav prin 1800, şi momentul 2012.
            Operaţii la distanţă … reconstrucţia osoasă … refacerea danturii prin implanturi. Şi lista e mare. Există şi poveştile cu medicamente care nu au treabă cu boala pentru care sunt create, însă aş adăuga că până la perfecţiune mai avem – sau mai au cei ce ne coordonează, însă suntem pe un nivel superior.
            Iar dacă Biserica se teme azi să recunoască că a ţinut omenirea pe loc atât amar de timp, eu cred că măcar atât ar putea face.
            Până la urmă o greşeală recunsocută, poate fi pe jumătate iertată. Şi împăcarea cu oamenii aşa ar fi reală. Mă refer aici la oamenii care au ars pe rug, ca fiind vrăjitori.
            Şi nu în ultimul rând la oamenii care acum sunt maleficii masoni. Mulţumită etichetării religioase. Şi asta o văd ca fiind probabilă - o mică şi subtilă înscenare, făcută doar ca să vedem un pic de sânge, ca în exemplul cu Isus.

sâmbătă, 12 mai 2012

Pentru viitori primari!


            Am un prieten care a ajuns primar.
            După ce a ajuns primar a anulat pauza funcţionarilor, şi le-a spus că pot mânca 15 minute pe un colţ de birou …
            Din punctul meu de vedere prostie mai mare nu există – să crezi că e o fabrică de acadele unde oamenii sunt doar nişte unelte….
            Sau mai mult le faci un program normat de 5 zile a câte 8 ore … Fiind o muncă cu caracter intelectual, poate fi organizată.
            Dar unii "zoom politikon" (să le zicem "alesul cetăţii"? sau doar să fac remarca că ar fi ultimul stadiu atins de specia umană în modernismul prezent), nu au capacitatea reală de a face diferenţa între a face un şanţ, şi a face un plan de încasări pe o zonă de locuinţe, cu proprietari aparţinând altor zone. Şi asta afectează enorm calitatea muncii unui funcţionar cu o vechime mai mare de 3 sau 4 ani.
            În sensul negativ!
           
            Organizarea – mai ales într-un sistem administrativ, diferă enorm faţă de un bussines (afacere simplă, clasică).
            Sistemul administrativ nu are un plan de vanzări. Nu are un scop imediat – beneficiul.
            Sistemul administrativ ia sau ar trebui să ia pulsul trebuinţelor şi necesarurilor şi creează căile (de cele mai multe ori - financiare) de satisfacere a acestora.
            După care începe stabilirea şi perceperea de impozite şi taxe – fără să ofere ceva în schimbul perceperii acestor valori în primă fază, sau mai exact spus – fără a avea obligaţia de a intoarce în vreun fel o contravaloare.
            Greoaie exprimare! Dar concluzia e că statul poate să ia fără să dea.
            Asta e valabil, doar în primă fază!
            În realitate, sumele percepute, trebuie să se regăsească în infrastructură, servicii …
            Aici un primar de 2 bani, nu mai ştie că nu-i destul să ia banii, mai trebuie să facă şi câte ceva pentru amărâţii pe care i-a decorticat de ultimii bani (în general – cum am văzut în ultima varianta de lege românească – cei ce au un ajutor social - financiar, dacă nu îşi plătesc dările către stat, îşi iau la revedere de la ajutorul financiar).
            Şi primari de doi bani, există în România, gârlă!
            Dovada – drumurile de prin oraşe, comune, sate, felul cum arată şcolile, instituţiile principale – renovate de cele mai multe ori, imediat după recepţie prezintă probleme (ba plouă prin acoperiş, ba se fisurează zugrăveala, ba se dezlipesc chiuvetele, toaletele, etc).
            De ce toate astea?
            Doar pentru că nu reuşesc să înţeleagă cum trebuie să organizeze în adevăratul sens al cuvântului sistemul administrativ pe care îl au la îndemână.
            Şi este atât de simplu să laşi oamenii pe care îi ai în subordine să se organizeze. Un funcţionar bun poate lucra 8 ore pe lună, şi să producă efecte peste efectele a 236 de ore de muncă a unui debutant (aici trebuie să întelegeţi că un primar nou ales este  un mic funcţionar debutant cu cunoştinţe ZERO). Dovada a ce spun – este faptul real că majoritatea primarilor proaspăt unşi în funcţie spun că sistemul este extrem de greoi.
            Dar trebuie să mai ştie unşii că sistemul este o pârghie cu efect social şi cu posibilitatea de a măsura actele întreprinse de instituţii, pentru a le da valoare de legalitate sau ilegalitate.

             PS! o explicaţie necesară - pauza, în general este un moment de analiză a efectelor. Daca funcţionarului îi acorzi o pauză mai lungă decât necesarul de timp pentru o masă, la un moment dat - timpul rămas liber, va fi folosit tot în favoarea comunităţii. Cum?
             E simplu! Stă de vorbă cu colegii, şi în general schimbă idei legate de ce se întâmplă în instituţie, în oraşul său, ajungând uneori la concluzii bune. Iar la un moment dat aceste concluzii ajung la şefii ierarhic superior. Din nivel în nivel, până la nivelul de execuţie ...

joi, 10 mai 2012

... prea mulţi “binevoitori”!


In Paris, la Centrul George Pompidou, la loc de cinste!
… De ce Brancuşi a plecat in Franţa?
          De ce pleacă doctori azi din Romania ...

          De ce însă, Brâncuşi azi în Franţa, e un reper … al Franţei?
          De ce Cioran este o valoare în România, însă este al francezilor, aşa cum şi Brâncuşi este devenit peste noapte francez? Doar pentru că li s-a acordat cetăţenia?
Ei şi-au dat acordul pentru a deveni cetăţeni francezi! Ei au consimţit în mod liber la primirea cetăţeniei.
          În Franţa există la loc de cinste atelierul lui Brâncuşi. Pentru cei ce nu ştiu - în Paris lângă biblioteca naţională.
          “Acasă”, în România, casa lui Brancuşi există în actele de patrimoniu, pe la un minister pe undeva … Însă casa reală nu mai există în România. S-a făcut cum se face de obicei. S-a luat o casă a altcuiva, pe care s-a inscripţionat casa lui …
          Ceea ce trebuie să fie original, este adaptat, şi trecut prin bunul simţ al “binevoitorilor” …
          Şi ăsta este cel mai bun exemplu real, pe care îl pot da.
          Legat de adaptarea la valorile NOASTRE. Nu ale individului.

          Trebuie ca revoltaţii care acum strigă diverse … să înteleagă, ca pentru a schimba măcar pe viitor lucrurile, modul “binevoitor” de a interveni în vieţile celor din jur este inutil.

          Lucrurile sunt simple … În România, eşti obligat, sau eştii forţat de “binevoitori” să faci lucrurile într-un fel, sau doar într-un anumit fel – şi mai ales  să accepţi ca valoare de adevăr, jumătăţi de măsură.
          Lucruri simple cum ar fi ca exemplu: munca, dar fără plată; democraţia dar fără drepturi, doar cu obligaţia de a da contribuţiile sociale – sunt mici probe de jumătăţi de măsură românească.
          … dacă ai o muncă şi din munca ta, nu îţi permiţi să treci strada sa îţi iei o sticlă de vin, o pâine şi o revistă, oare cine e de vină ? Fiscul care vine să te controleze? Sanitarul de la SANEPID care vine să te controleze? Dar care în realitate vine să îşi încaseze amenda, dată doar pentru că este un plan de încasare de amenzi - şi nu că ar exista o abatere de la prevederile legii!
De ce ?!?
       Pentru că este un buget prevăzut şi aprobat de nişte incapabili, cu scopul PUBLIC de a lucra chestii diverse de importanţă PUBLICĂ – adică cum zic ei – cu utilitate publică. Deci pentru toţi!
          Şi asta nu se întâmplă.
          Eu înţeleg doar că sunt incapabili să acopere necesarul de hrană, şi trebuinţele unor indivizi simpli de pe o arie. De asta pleacă românii de bun simţ, care refuză să intre în hora minciunii.
          Şi sub masca unor preţuri distribuie resursele cum vor ei … fără o balanţă a preţului vieţii. Este doar un sistem sclavagist mascat.

          .... în Franţa, lucrurile stau altfel.
          Eşti lăsat să îţi rupi gâtul, sau să faci ceea ce crezi tu că îţi este bine. Dacă vrei să trăieşti pe stradă, acolo vei sta … dacă vrei un pat, îl poţi avea. Schimbul este real … Un întreg pe un întreg. Nu există un echivalent românesc: boaba asta de porumb pentru un pepene … pentru că din boabă la anul ai să ai un ştiulete, după doi ani din ştiulete …. şi rezultă că ţi-am făcut un favor, că îţi dau boaba de porumb! Doar îţi creez un viitor, boule !
       .... în Franţa există un buget ce se regăseşte în şosele, drumuri, asigurare socială şi posibilitatea de a fi în armonie cu comunitatea. Indiferent de naţia din care se trag părinţii tăi.
       Pentru asta, majoritatea binevoitorilor români, ar trebui să îi lase în pace pe cei care au o apartenenţă la o idee personală.
      Ideea lor nealterată de opinia moralizatoare, trebuie ... sau ar trebui să poată fi exprimată simplu, natural, fără eforturi.
       Identitatea, de la un anumit nivel superior devine umană. Nu mai este românească, franceză sau de altă naţionalitate.
          A fi uman ar trebui sa fie o cale naturală de existenţă. Asta ar fi primul lucru de învăţat când eşti în afara graniţelor.
          Asta nu înseamnă ca uiţi de mamă, uiţi de tată, de familie. La asta se reduce România. Nu mai este nici trib, nici gintă … doar familia rămasă acasă. Acasă ! Pe strada cu găuri, cu apă puternic clorinată, cu vecini care se bucură că ai mai venit acasă ...
         
          Ideea de bază însă este că destabilizarea vine din România. Destabilizarea multiplă – economic însă mai ales spiritual !
Cum aşa?
Păi, din România vine tăierea salariului, pentru că sindicatele sunt doar o altă formă de control al celor ce produc prin muncă ceva (servicii sau produse) iar membrii din sindicat cred că este oportun să fii membru. Ei nu cred nici în lider, nici în ei.
          Şi de aici – cred eu - exemplul a fost preluat de europeni … şi de restul … Nu se mai plăteşte munca, nu se mai consumă … nu se mai …
         Cine ne schimbă? Se pare că mulţi dintre noi, nu putem să ne ridicăm deasupra …. românismului, ieftin de paradă! Şi când te uiti in categoria marilor români, la urma urmei, peste cine dai?
        Peste unii care au scris cărţi! Şi sunt cărţi scrise şi de Ion Iliescu, însă asta nu înseamnă că intră lângă marii români, care au scris cărţi şi sunt citiţi pentru că au avut ceva de prezentat, nu pentru că au avut la îndemână o tiparniţă!
          Iliescu nu a creat evoluţie, aşa cum te ridică din noroi, Cioran. Ba pot să spun că e unul din proştii care a ajutat la decăderea românilor. Încet, diplomatic, cu zâmbetul pe buze, ascunzând multe şi sacrificând un popor.
        “Binevoitor” închide ochii “binevoitorul” în faţa pierderii esenţei de a fi un român adevărat, cu inima caldă … uman!
  Ţiganii sunt la furat pentru că strămoşi de-ai noştri, “binevoitori”, au adus sclavi să le facă treburile  ….  Iar noi trăim cu cugetul împăcat, fără să ridicăm un deget în ridicarea de jos a acestor oameni.
          Noroc că se mai ridică câte unul dintre ei, şi încet, trage şi pe alţii după el.
          Şi aşa de final, mai adaug, că dacă azi eşti plecat peste graniţa romanească, ţine de tine ca român să fii peste ani, un Cioran sau măcar un om. 
         Dacă eşti doar un "binevoitor", plecat să umfle portofelul cu monezi, şi să revină acasă cu lanţ de aur la gât, fără să înţelegi măreţia lumii în ansamblul ei, ai să mori odată cu corpul tău, fără să mai rămână vreun vis sau vreo idee pe urma ta, şi mai ales urmaşilor tăi.