miercuri, 22 mai 2013

Evolutia este artificiala sau naturala?

  In ultimii ani, mai exact in ultima suta de ani, omenirea, fata de ultimele perioade de aproximativ doua mii de ani, a inceput sa aiba la indemana, tehnologii si posibilitati cu mult peste capacitatea de intelegere a omului de rand, care isi ia cosul de la supermarket dupa o zi de munca, si inainte de a adormi, rasfoieste cateva canale tv, in cautarea unui film, sau a unui divertisment mai mult sau mai putin constructiv.
  In concluzie, omenirea a primit o casa noua, ma refer la conceptie si mai ales un drum nou.
  Vad din ce in ce mai des, ca multi se vaita ca drumurile vietii sunt din ce in ce mai grele. Viitorul este din ce in ce mai sumbru! Aici ma numaram si eu printre acesti indivizi tristi (intra si subsemnatul aici, INCA).
 De ce?
  Toti am primit, si uitam sa dam si noi ceva in schimb. Avem parte de o evolutie pentru care nu am ridicat un deget. Insa de 5 minute, am inteles ca este firesc si natural sa ne ridicam putin mai sus, macar la inaltimea nivelului vietii de care beneficiem azi (celor tristi le aduc aminte ca drumul lor pana la munca este mai rapid, mai sigur, mai comod, ca munca se face mai usor de la arat, la ridicat greutati, la ingrijitul zilnic - spalat lenejerii, mentinut mancare,etc, etc - lista enorm de mare!!). Adica trebuie sa aratam ca suntem oameni, cu capacitatea de a invata. Cui trebuie sa aratam? Macar copiilor nostri.
  Putem imbunatati mijloacele de transport in comun. Putem cere conducatorilor nostri sa schimbe legile pe care le credem strambe sau care ne restrang evolutia. Atentie domnilor si doamnelor! - evolutia presupune sa innoim si sa imbunatatim cele ce le avem. nu sa avem mai multe libertati (limitand libertatile celorlalti astfel).
  Presiunea vietii de azi, ne poate ajuta sa incepem sa ne corectam fiecare, aspecte pe care ar trebui sa le indreptam. Este un efort considerabil. Putini se pot detasa de planul real, cu puterea de a intelege cum se poate indrepta ceva.
   Insa, cel ce organizeaza si conduce o obste, este dator sa indrepte multele greseli pe care in mod voit sau fara intentie le construieste zilnic. Lista este mare - primari, presedinti, procurori, judecatori... in general oameni care au de coordonat. Cred ca as putea numi asta, managementul evolutiei.
  Managementul evolutiei, cred ca poate fi studiat in scoli, ca o disciplina distincta. Si cred ca ar fi necesar si extrem de util mai ales in universitati. De ce? Pentru ca pot fi propuse in mod permanent, imbunatatiri de proceduri, inlocuiri de materiale, de combustibili .... De ce? Modificarea unei tehnologii presupune niste costuri suplimentare pentru producatorul chinuit de presiunea taxelor diverse, de la impunerile de tip salarial, la impunerile de tip acciza, pana la simple taxe. Insa solicitarea sprijinului statului, poate fi justificat printr-un studiu de tip - corectie tehnologica (modificarea costurilor si modificarea impactului asupra mediului). Si statul - daca ar fi onest fata de contribuabil (pe care de fapt il foloseste ca pe un sprijin material - sursa de venituri), ar putea ajuta acest contribuabil sa imbunatateasca procedurile. In final, castigul ar fi destul de mare. Si pentru stat, si pentru contribuabil. In plus un asemenea exemplu consolideaza relatia stat-contribuabil.
     Altfel, o noua tehnologie va fi implementata in zeci de ani.
    Asta este necesar, nu ca o compensare a blocadei tehnologice tinuta de Inchizitie in sute de ani, sau de structuri de genul Inchizitiei. Este necesar pentru a mentine trendul ascendent pe care a plecat omenirea in ultima suta de ani.
    Am in vedere ca trebuie ajutata majoritatea populatiei sa inteleaga ce inseamna efortul evolutiei, dar si ce inseamna efectul evolutiei asupra resurselor (ma gandesc la resurse umane, la resursele diverse de la nivelul subsolului, dar si la resursele de la nivelul solului). Cred ca doar asa evolutia este si poate sa fie fireasca.
  Nu sa incercam sa modificam principii constructive, din cauza epuizarii resurselor!
  Si mai cred ca evolutia poate fi procentual ajutata nu numai in justitie, ci in fiecare domeniu existential, pentru ca de fapt in mod cotitian, ne folosim de tot ce am dezvoltat pana acum.

  PS aceste randuri sunt adresate acelor ce pretuiesc avansul tehnologic si semenii. Daca considera cineva intreresanta aceasta idee, am putea depune un memoriu la Academia Romana, pentru a demara procesul de sintetizare a Managementului Evolutiei pentru corectia disciplinelor. Adica putem masura feed-back-ul atat pozitiv cat si negativ, adus in domeniile cotidianului.

duminică, 12 mai 2013

Diferenţe



            Întâmplarea face ca eu, ca mai toată lumea sa am mai mulţi unchi.
            Eu am trecut prin viaţă, si am ajuns la o vârstă … când unchii mei au plecat spre locul pe care şi l-au clădit în timpul vieţii.
            Unul a fost un ţăran simplu, care şi-a făcut pâinea în mod cinstit. A crescut copiii, şi-a făcut casa, nu şi-a furat aproapele. Când a tăiat un animal să hrănească pe cineva din familie sau nu, a mulţumit celui înalt. A dat şi de pomană. A avut grijă de animalele sale. A avut grijă să mănânce toţi din jurul său.
            Când a murit, a ştiut dinainte. I-a spus soţiei să pună caii la docar, că vor pleca să vadă câmpiile frumoase. Să se bucure de ceea ce va fi.
            Al doilea unchi
            A muncit şi el. A vrut să trăiască mai bine. Însă era sudor într-o fabrică comunistă de lactate. Mai fura un caş, o brânză …  o dădea cu un preţ, printre apropiaţi. Apropiaţii, fericiţi că aveau pe timpul acela, ce să pună pe masă la copii. Unchiul acesta, mai tăia de Crăciun un porc, doi, trei … la neamuri, sau la cei care îl rugau.
            Cu animalul acela începea o luptă, cu înjurături (psihologii l-ar încadra în sindromul Tourette). Însă înjurăturile erau strict cu temă religioasă. De Dumnezei, de Christoşi, de Arhangheli …
            A trecut timpul. I-a venit ceasul.
            Cu câteva zile, înainte să se ducă, a trebuit să fie legat. Înjura, spărgea … murdărea pereţii … striga: „uite-l … ‚tu-l în Hristos pe măsa …. Vine să mă ia …” … striga şi vorbea cu rude şi cunoştinţe care deja erau plecate dintre noi …
            Şi cam asta a fost cu unchii mei.
            Fiecare şi-a clădit în timpul vieţii câte ceva. Unul calm şi bucuros că te vede, echilibrat, celălalt iute, fără răbdare … cu grijă că munceşte puţin, şi că face puţini bani.
            Ţin să subliniez, că nu exagerez cu nimic, în privinţa celor descrise.
            ... din ce am scris aici, învăţ azi.
            Şi consider că sunt oameni, care au nevoie să ştie şi ei aceste mici nimicuri care de fapt ne umplu cutia vieţii.
            Eu am oscilat multă vreme între a fi ca unul sau ca altul. De ce? Pentru că oamenii ăştia au făcut parte din mine, şi vor face parte multă vreme de acum înainte. Nu pot să aduc unuia sau celuilalt o smintire de imagine. În sufletul meu au acelaşi loc.
            Însă ei în simplitatea lor, mi-au dat posibilitatea să văd ceea ce ar fi bine să ridic eu la rândul meu, pentru momentul în care va trebui să îmi fac bagajul. 
              Şi cine are urechi să audă, şi cine are ochi poate să vadă.